Ce este dermatita seboreică?

Dermatita seboreică este o inflamație cronică a pielii care afectează zonele cu glande sebacee. Această inflamație se manifestă printr-o erupție eritematoasă scuamoasă, pruriginoasă (senzație de mâncărime) sau nepruriginoasă.

Dermatita seboreică este o afecțiune frecventă a pielii care afectează zonele cutanate bogate în glande sebacee: pielea capului (cel mai frecvent afectat), partea superioară a spatelui și a pieptului, față/frunte, cutele de la baza nasului, în spatele urechilor, zona ombilicului, sprâncenele, sub sâni.

Dermatita seboreică nu este contagioasă.

Mătreața (numită și „pitiriazis capitis”) este o formă neinflamată de dermatită seboreică la nivelul pielii capului. Mătreața se prezintă ca pete solzoase difuze asemănătoare tărâțelor în zonele cu păr ale pielii capului, fără eritem subiacent. Mătreața poate fi asimptomatică sau cu ușoară senzație de mâncărime.

 

Cine face dermatită seboreică?

Aproximativ 10% din populație are dermatită seboreică. Apare cel mai adesea la sugarii mai mici de trei luni (dermatita seboreică a nou născutului), dar remisiunea completă apare în jurul vârstei de 9-12 luni și la adulții cu vârsta cuprinsă între 30 și 60 de ani. Dermatita seboreică la adulți tinde să înceapă la sfârșitul adolescenței. Prevalența cea mai mare este la adulții tineri și la persoanele în vârstă. Este mai frecventă la bărbați decât la femei și la caucazieni mai mult decât la afro-americani.

Dacă v-ați născut cu pielea naturală grasă, este mai probabil să faceți acest tip de dermatită. Un istoric de psoriazis în familia dvs. înseamnă că este posibil să aveți și dvs. o predispoziție genetică. Dacă locuiți într-o regiune uscată și rece, vremea nu provoacă dermatita seboreică, dar o agravează.

Dermatita seboreică a nou născutului poate să preceadă o dermatită atopică.

 

Următorii factori sunt uneori asociați cu dermatita seboreică severă a adulților:

  • Pielea grasă (seboree)
  • Predispoziția familială la dermatită seboreică sau antecedente familiale de psoriazis
  • Imunosupresie: primitorii de transplant de organe, infecția cu virusul imunodeficienței umane (HIV) și pacienții cu limfom
  • Boli neurologice și psihiatrice: boala Parkinson, diskinezie tardivă, depresie, epilepsie, paralizie a nervului facial, leziuni ale măduvei spinării și tulburări congenitale, cum ar fi sindromul Down
  • Utilizarea medicamentelor neuroleptice
  • Tratament pentru psoriazis cu terapie cu psoralen și ultraviolete A (PUVA).
  • Lipsa somnului și evenimente stresante.

 

Care sunt simptomele dermatitei seboreice?

  • Scuame onctuoase la nivelul pielii capului care produc mâncărime (mătreață). Când sunt zgâriați, fulgii se desprind, se amestecă cu părul sau cad pe gât și pe umeri.
  • Scuame roșii pe piele.
  • Scuame galbene pe capul bebelușului.
  • Blefarită (roșeață solzoasă pe marginile pleoapelor).
  • Plăci eritematoase (roșeață) la nivelul feței (obraji, între sprâncene, la nivelul sprâncenelor, perinazal, pe frunte, pielea capului, presternal, interscapular, retroauricular, pe conductul auditiv extern, marginea pleoapelor. La bărbați pot fi afectate barba și/sau mustața.
  • Plăci scuamoase la nivelul toracelui anterior și la nivelul marginii părului capului, care au forma unei petale de floare sau a unui inel.
  • Roșeață în pliurile și cutele organelor genitale, axilelor și sub sâni. De obicei afectarea pliurilor apare la persoanele imunodeprimate.

 

Caracteristicile clinice tipice includ:

  • Erupții agravate iarna, îmbunătățindu-se vara după expunerea la soare
  • Mâncărime, de cele mai multe ori minimă
  • Combinație de piele grasă și uscată la mijlocul feței
  • Placarde scuamoase localizate imprecis delimitate sau scuame difuze la nivelul pielii capului
  • Blefarită: marginile pleoapelor sunt roșii solzoase
  • Plăci roz, subțiri, onctuoase și imprecis delimitate care depășesc șanțurile nazo-labiale până la nivelul obrajilor
  • Plăci scuamoase în formă de petale sau inel pe linia părului și pe partea anterioară a pieptului
  • Erupție cutanată la nivelul regiunii axilare, sub sâni, în pliurile inghinale și în pliurile genitale
  • Foliculita Malassezia (foliculi de păr inflamați) pe obraji și trunchiul superior.

 

Care sunt cauzele dermatitei seboreice? Ce o agravează?

Etiologia nu este pe deplin înțeleasă.

Cercetătorii nu sunt siguri de cauza exactă a dermatitei seboreice. Ei cred că pot fi mai multe cauze. Factorii despre care se crede că joacă un rol includ:

  • Un tip de ciupercă numită Malassezia, care este prezentă pe pielea tuturor, dar care crește excesiv la unii oameni.
  • Un nivel crescut de androgeni (un hormon).
  • Un nivel crescut de lipide ale pielii.
  • O reacție inflamatorie.
  • Istoric familial (dermatită la persoanele din familie).

Alți factori care declanșează sau agravează dermatita seboreică includ:

  • Stresul.
  • Clima rece și uscată.
  • Pielea grasă.

 

Care este diferența dintre dermatita seboreică și psoriazis?

Psoriazisul și dermatita seboreică se pot mima reciproc. Ambele sunt pete roșii pe piele, cu scuame. Ambele pot fi găsite pe pielea capului și pe spate.

Psoriazisul este o boală inflamatorie a pielii care afectează 2% până la 4% din populație. Scuamele din psoriazis sunt adesea mai groase decât cele din dermatita seboreică. Pe pielea capului, scuamele de psoriazis sunt mai aproape de culoarea argintie decât alb sau galben.

Există o afecțiune numită sebo-psoriazis în care dermatita seboreică și psoriazisul se suprapun. În acest caz aveți simptomele ambelor: atât scuame albe, cât și scuame argintii, atât pe pielea capului, cât și pe spate, ambele sunt pruriginoase.

Dacă sunteți îngrijorat dacă aveți psoriazis sau dermatită seboreică, consultați medicul dumneavoastră. Tratamentul pentru una din cele 2 afecțiuni poate să nu funcționeze ca tratament pentru cealaltă afecțiune.

 

Cum este diagnosticată dermatita seboreică ?

Diagnosticul de dermatită seboreică se bazează pe aspectul clinic al erupției, localizarea erupției și pe istoricul medical al pacientului. Uneori este dificil de diferențiat dermatita seboreică de psoriazis și în acest caz dermatologul dumneavoastră poate efectua o biopsie a pielii pentru a exclude psoriazisul, dacă afecțiunea dumneavoastră nu răspunde la tratament.

La copii trebuie realizată diferențierea de tinea capitis (o micoză la nivelul pielii capului), mai ales dacă scuamele sunt mai groase și uscate. Examenul micologic este cel care clarifică diagnosticul.

 

Care este tratamentul dermatitei seboreice ?

Măsuri generale

  • Educarea pacientului cu privire la starea pielii și o rutină adecvată de îngrijire a pielii.
  • Identificarea factorilor modificabili ai stilului de viață, de exemplu, un aport ridicat de fructe este asociat cu mai puțină dermatită seboreică, în timp ce stresul poate precipita acutizări.
  • În cazul dermatitei seboreice care apare în timpul adolescenței sau la vârsta adultă, tratamentul trebuie individualizat în funcție de localizare și severitatea simptomelor. Uneori poate fi o afecțiune de lungă durată, ce prezintă agravări urmate de perioade de remisiune.
  • Adesea, puteți gestiona eficient dermatita seboreică la domiciliu folosind tratamente fără prescripție medicală. Dacă pielea capului dvs. este afectată, o puteți trata cu un șampon anti-mătreață.
  • În cazul în care există o componentă inflamatorie, pentru ameliorarea simptomelor pot fi uneori necesare creme cu corticoizi sau cu antimicotice sau cu inhibitori de calcineurină.
  • Este posibil să fie necesar să repetați acest tratament, mai des la început și apoi ocazional atunci când simptomele reapar.
  • Dermatita seboreică a nou născutului trebuie tratată blând cu uleiuri cât mai naturale sau creme cu uree, iar șampoanele trebuie să fie neiritante pentru ochi.

Dermatita seboreică provoacă căderea părului?

Da, dermatita seboreică poate produce căderea părului deoarece leziunile sunt pruriginoase și rădăcina firului de păr se irită prin scărpinare. În plus, există o inflamație persistentă la rădăcina firului de păr care este un factor suplimentar care poate determina căderea părului.

Dr. Predoșanu Marilena efectuează consultații și tratamente pentru dermatită seboreică. Pentru mai multe informatii referitoare la preț consultație dermatologie vă rugăm să ne contactați.